scriitori preferati
Personale

Autori a căror cărți le aștept cu drag

Trebuie să citească și alții acest articol?
  • 9
  •  
  •  
  •  
    9
    Shares

Nu am foarte mulți autori preferați însă sunt câțiva pe care îi mai caut din când în când pe Google să văd dacă nu cumva au mai lansat vreo carte de care nu am aflat. Așa că al doilea articol de pe acest blog va fi chiar despre autori preferați.

Recunosc că nu am citit foarte multe cărți la viața mea, deci nu am cunoscut nici prea mulți cunoscuți. Totuși, dintre acei câțiva, am găsit și autori pe sufletul meu.

Markus Zusak, scriitorul care ocupă un loc de cinste în biblioteca mea

M-am îndrăgostit de Hoțul de cărți. Am suferit citind acea carte și rămâne una dintre cărțile mele preferate. Atât de mult am îndrăgit Hoțul de cărți încât am dăruit-o unei prietene foarte apropiate, iar apoi am cumpărat-o iar doar pentru a o avea în bibliotecă.

Sursă imagine: Wikipedia.

Apoi a apărut Mesagerul, o altă carte care mi-a plăcut enorm. Nu am văzut să fie foarte apreciată în rândul bloggerilor de carte de la noi și a cititorilor, însă eu o voi reciti cumplit. Mi-a plăcut chiar mai mult decât Hoțul de cărți. Simplitatea sa dar și mesajul puternic al cărții m-a pus mult pe gânduri.

Iar partea bună e că are doar 43 de ani, deci există șanse să mă mai pot bucura și de alte cărți scrise de Markus. Pe Wikipedia am văzut că mai are câteva cărți scrise, iar una chiar anul trecut Bridge of Clay care încă nu a fost tradusă la noi, dar sper să fie cât mai curând.

Dan Brown, un autor care m-a făcut să privesc lumea cu alți ochi

Deși nu i-am citit încă toate cărțile, iar Inferno stă de luni bune pe noptiera mea, Dan Brown are un loc special în sufletul meu. E un scriitor care m-a făcut să privesc cu alți ochi lumea care mă înconjoară. Ba chiar, în nebunia mea, am devenit mai suspicios.

Lăsând glumele la o parte, Dan Brown este cu siguranță un geniu. Nu numai că romanele lui au un ritm nebun de alert, ci totodată sunt enorm de bine documentate. Mă gândesc că la cât de mult muncește pentru un singur roman, ar trăi bine și fericit având un job obișnuit și banal. Dar nu ar mai fi un geniu.

Sursă imagine: Wikipedia

Din câte am citit, Origini a făcut furori. Iar pentru că e cu Robert Langdon, un personaj atât de mișto, trebuie să o cumpăr și să o citesc. Doar că momentan am rețineri. Costă destul de mult, așa că va trebui să vânez reducerile mult și bine până voi găsi un preț decent.

Plus că, de când Libris nu mai are transport gratuit pentru orice comandă, pare mai convenabil să cumperi de pe Elefant. Doar că trebuie să cumperi mai multe, să te poți bucura de transport gratuit.

Și are doar 54 de ani, deci ne mai putem aștepta la câteva romane de la el.

Îmi plac romanele lui Dan Brown pentru că mereu ai ceva de învățat din ele.

Doar ei momentan. Nu că nu mi-ar fi plăcut și alți scriitori. Doar că nu au reușit să mă îndrăgostesc de ei, deși sună puțin cam gay.


Trebuie să citească și alții acest articol?
  • 9
  •  
  •  
  •  
    9
    Shares

Lasă un răspuns